in/certitudini

de ce avem nevoie de certitudini?
o sa fiu asha, o sa fac asta tota viatza, o sa iubesc un om toata viatza, eu niciodata... alegem nume copiilor noshtri cand ceea ce azi ne numehste pe noi maine va fi altceva, noi vom fi altcineva. in conditziile in care totul trece, se transforma de ce incercam sa ne agatam cu disperare de lucruri ce nu ne pot oferi nici o stabilitate/ de ce avem nevoie sa stim ceva demandam, acest lucru cand tot ce trebuie sa stim, sa cunoastem, tot in ce trebuie sa credem se afla in noi. de fiecare data cand ma indragostesc imi doresc sa fiu iubita, imi pun dorinte, arunc bani: sa ma iubeasca x pentru toata viata, apoi imi doresc sa ma iubeasca y pentru toata viata iar x sa nu o mai faca, sa inceteze pentru ca eu am incercat sa-l iubesc pe x si acum nu-mi mai foloseste la nimic si mi doresc toate certitudinile pe care x mi le oferea de la y. mantreb de unde vine asta, din nevoia noastra ca lucrurile sa insemne mai mult, sa fie mai mult, altfel la ce bun s investim atat in toate/ singura certitudine e moartea, si pentru unii si Dumnezeu. cum poti sa-ti pui toate credintele tale intr-un om, cum poti sa nu poti trai sau sa nu vrei sa o faci fara y in conditiile in care x nu te mai satisface? cat de mult evoluam? e ca o jucarie noua de care ne vom plictisi? de ce cerem fidelitate in conditiile in care noi oferim atentie pana cand o noua jucarie ne atrage atentia; si nu-i vb de parteneri doar, de prieteni, de joburi, de profesii, de hoby-uri, de masini, bijuterii....de lucrurile pe care le colectionam. lucruri care dau valoare pentru moment vietii noastre. oare asa cum ne pierdem hoby-urile, asa cum devenim specialisti lipsiti de entuziasm dar prin forta experientei f buni intr-un domeniu la fel si-n iubire? ne pierdem orice suflu de nou, de flexibilitate de nebunie si devenim un produs perfect vandabil: minimul de efort cu maximul de rezultat?

life in a metro

am vazut anul trecut un altfel de film indian - 3poveshti de dragoste traite in paralel, fara nimic romantios in ele. oamenid e o frumusetze fizica stralucitaore, oameni vii in care rupturile surveneau una dupa alta. fiekare poveste n-are nimic in comun una cu cealalta, si totusi e aceeasi poveste. povestile noastre de dragoste sunt aceeasi poveste si totusi a mea e cea mai reala. inceputul ei este "sunt la metro". sfarsitul ei se afla intr-o conversatie post realista la telefon. rupturile sunt cu atat mai cumplite cu cat iubirea a fost mai mare si de fiecare data el e barbatul vietii mele, tatal copiilor mei, iubitul langa care sa-mbatranesc, sa traiesc, cel caruia vreau sa-i gatesc, langa care shi-n bratzele caruia vreau sa mor. shi este shi ziua de maine dupa fiecare despartire cand nu vrei sa te trezesti, cant te rupi in doua si ti se opreste respiratia la gandul ca asta e tot, cand nu-ti imaginezi viata saptamana viitoare sau cealalta fara el, shi apoi inveti sa traiesti si inca bine fara el, si fara urmatorul asa cum ai facut-o si cu fostul. am aflat ca putem trai fara oricine si nimeni nu poate fi de neinlocuit. am aflat ca oricat de mult ai da unui om intr-o clipa itzi va intoarce spatele, am aflat ca iubirea e o fiara care te face sa calci pe morminte, pe rani, pe promisiuni, pe copii, pe lacrimi. am aflat ca iubirea e o fiara pentru ca si-a facut salas in mine si m-a transformat in ea. oare cat dintr-o iubire e iubire si cat e nevoia de celalalt, frica ca o sa dispara imaginea noastra din ochii lui, ca va iubi pe urmatoarea mai mult, ca de fapt am trecut si noi pe-acolo ca multe altele. am aflat ca iubirea nu dureaza:d vesnic, si as fi vrut s-o aflu dupa ce m-as fi maritat, eventual credeam si eu intr-un om pana la capat, dar se pare ca eu nu fac parte din cei carora adevarul le baga degetul in oki si ei tot nu-l zaresc.am aflat ca iubirea desi ca sentiment suntem invatati sa tanjim dupa ea, e doar o optiune, un lucru pe care-l putem avea dar care nu ne este necesar, pentru ca este doar un aspect al vietii nu intreaga noastra viata, printre altele: idei, putere, faima, afirmare, obiecte care ne fac placere, prieteni, reusite, parteneri de care sa ne-ndragostim, sex, bani. sa iubesti este doar o optiune nu o necesitate. acum 5ani as fi jurat ca iubim pana la capat, ca eu pot iubi pentr toata viata, ca iubirea e indiferent de obiectul iubit, e intotdeauna in inima celui care iubeste:)). daca ar fi asa am fi cu totii niste neadaptati ca cei care iubesc de ani de zile acelasi om desi nu gasesc nimic de iubit la omul acela. iubim cu inima cat suntem tineri, nebuneste, prosteste, copilareste, demential, patologic, dar apoi cu timpul invatam sa ne protejam, inima slabeste incerkam sa nu ne provocam atacuri de cord, sa dormim linistiti si confortabil noaptea, pana la urma maine mergem la job, invatam sa iubim cu capul. pana la toata urma inima are o memorie volatila, dar creierul nu. si atunci ce ne ramane? sa nu incercam sa ne impotrivim varstei felului matur sau imatur de a iubi? sa alegem cu capul? sa alegem cu inima? alegerile cu inima-ti ofera euforie shi-apoi rani imense, cele cu capul iti ofera liniste, bucurii mici, tristeti mici, regretul ca n-ai trait indeauns, ca nu te-a durut indeajuns, ca nu ai iubit indeajuns. marile iubiri sunt cele care se termina inainte sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti, altfel ar ajunge sa se certe de la colacul de la veceu sau pasta de dinti. dar ce sentampla cand marile tale iubiri sunt mici si micile tale iubiri sunt mari? cine sau ce anume da greutate unei iubiri sau alteia? ce anume valideaza un om in fata altuia? zilele trecute am inteles expresia: imi pare rau ca mi-am pierdut x ani din viata cu tine. E ca si cum ai demonstra o problema de matematica pornind de la o ipoteza gresita, oricat te-ai chinui rezultatul nu paote fi modificat. daca viata si iubirile noastre ar fi probleme de matematica as vrea sa pornim de la ipoteze reale. if love then love sa fie, if not ...sa ne fereasca Dumnezeu de fiare.

un taram

Somewhere, over the rainbow, way up high. There's a land that I heard of Once in a lullaby.Somewhere, over the rainbow, skies are blue. And the dreams that you dare to dreamReally do come true.Someday I'll wish upon a star and wake up where the clouds are far Behind me.Where troubles melt like lemon drops, Away above the chimney tops.That's where you'll find me.Somewhere, over the rainbow, bluebirds fly. Birds fly over the rainbow,Why then - oh, why can't I?If happy little bluebirds fly beyond the rainbow,Why, oh, why can't I?

***

Rise up, my love, my fair one, and come away, for lo, the winter is past, the rain is over and gone; the flowers appear on the earth; the time of singing has come………

jewish girl

charlie chaplin a participat odata la un concurs in care trebuia sa-l imite pe charlie chaplin. a iesit pe locul 2. pe ce loc am iesi intr-o incercare de a ne trai propria viata?
joshua e numele tuturor pierderilor din viata mea, a clipelor care trec pentru a nu se mai intoarce niciodata, a zilelor de care nu-mi mai amintesc, a mormintelor fiecarei relatii, a anotimpurilor, ploilor, zilelor cu cafea bauta la soare, a zambetelor, a zdrentelor care erau haine noi, a vremurilor cand eram just a jewish girl

am uitat

uneori e un cuvant care-mi place, plin de speranta, imi promite ca a fost desi rar si va mai fi candva, din cand in cand... uneori uit de unde vin shi incotro ma-ndrept. uneori uit cine sunt shi cine-mi sunt prietenii. uneori uit ceea ce caut, pe cine caut. uneori uit sa mai cred. uneori rad pana la delir. unori seman cu un quasar. uneori sunt atat de departe incat si un sunet m-ar rani. port pe deget un diamant. am primit o stea, de fapt o stea a fost botezata dupa mine!(oficial). am 30 sau aproape. sunt o femeie tanara deshteapta, puternica, pot trece cu ushurintza drept frumoasa, cel putin interesanta. toata viata am fost fascinata de cuvinte, de semnificatia lor. echilibru e un cuvant pe care l-am divinizat, am incercat, m-am luptat, am plutit si i-am inteles semnificatia si era fada. fado meu. sunt fericita, zambesc, fredonez, ma bucur de viata din jurul meu, de oamenii din jurul meu, de iubire, de tot ceea ce este in afara mea dar mai ales de ceea ce este in mine. azi am fost intrebata daca vreau sa ma marit si nu m-am mai grabit cu raspunsul: "nu, Doamne fereste!" nu mi-am dorit niciodata s-o fac, dar devine o idee pe care n-o mai resping de ce? pentru ca exista solutia:divortul. acum 10 ani as fi jurat ca exista iubiri vesnice, dar...asa cum mi-a zis un partener de demult " casnicia e o lupta". poti sa lupti, sau poti sa fugi. cel care ramane este oare mai castigat decat cel care fuge? poti sta din lene, din confort, din cauza ca iubesti, esti iubit, esti multumit, esti fericit, e lumea ta. poti pleca doar pentru ca poate te-asteapta cineva, sau poti pleca fara sa speri la nimic, doar pentru tine, sa pleci ca sa poti fi tu. eu sunt o femeie norocoasa, care a avut timp sa afle ca poti iubi de mai multe ori, ca iubirile trebuiesc lucrate, ca nu sunt vesnice, ca in fiecare zi pierzi inocenta, pasiune, dorinta, si castigi incredere, iubire, sustinere (nu respect, fereasca-ne Sfantul de respect, mai bine injunghiata, inselata parasita cu 6copii, dar nu respectata, pentru numele lui Dumnezeu nu respectata. nu de omul care odata era un satelit in jurul stralucirii mele). eu sunt norocoasa pentru ca traiesc intr-o lume in care-mi pot alege partenerii, iubirile, sa ma marit sau nu, sa fiu mama sau nu, sa fiu eu sau nu, sa am prieteni sau nu. sunt norocoasa pentru ca din ce in ce mai mult cred in valoarea unor lucruri precum prietenia, si iubirea fara asteptari:nu-ti sunt datoare nu-mi esti dator cu nimic. nu astepti sa fiu intr-un fel, sa ma comport intr-un fel sa fac ceva sau sa nu fac ceva. pot fi eu avand esecuri, pot fi eu traindu-mi viata mea si nu pe a celorlalti. pot fi eu dezamagind pe unii, pe altii. pot fi eu libera permitand unora sa faca parte din viata mea ca un privilegiu. e un privilegiu pentru ca sunt lasata sa fac parte din viata unor oameni mult mai minunati ca mine de asta nu am asteptari, nu cer, nu-i fac sa-mi fie datori. as dori sa cred ca iubesc pe cei de langa mine asa cum sunt si nu pentru potentialul lor. nu se aplica si la parteneri, care trebuie sa fie fara pata:). pentru ca in viata exista o lege a compensatiei, singura posibila si-ntr-o iubire dai si iei. uneori uit ca sunt norocoasa ca sunt libera, dar astazi Ioana m-a trezit cu intrebarea daca nu vreau sa ma marit. Ar trebui sa o fac? cine o spune? care ar fi argumentul pentru care sa o fac? care ar fi argumentul pentru care ar trebui vreodata sa fac ceva, orice? care-i argumentul ca in fiecare zi traiesc viata pe care vreau sa o traiesc? care-i argumentul pentru care uit?

ce se intampla cand...

ce se intampla cand te trezesti intr-o zi si constati ca nu mai existi si ca in locul tau merge, vorbeste, rade la poante pe care le face sau le aude o persoana care reprezinta tot ceea ce nu esti tu. un om ca toti ceilalti, banal, acid, un om care rade, care ridica din umeri, care traieste ca sa nu moara, dar care nu zambeste niciodata. ce se intampla cand te transformi intr-o femeie caustica si acida si peirzi orice urma dintr-un om care stralucea? ce se intampla oare cu omul care era atat de frumos incat oprea oamenii in loc? cine este oare acesta care i-a luat locul si de ce i-am dat voie? daca as putea sa adorm si maine sa ma trezesc eu din nou, sa nu mai fiu atat de adaptabila, atat de echilibrata, atat de asa cum am ajuns. sa fiu eu din nou. cum e sa-ti doresti ceva ani de zile si cand il ai sa te comporti ca si cum nu face doi bani? poate sa fie prea tarziu? singura rugaciune pe care o spun de anid e zile este sa nu fiu indoita. in nimic din ceea ce fac, sau spun sau mai ales sunt. ma privesc si nu-mi dau seama unde sunt zile intregi, luni intregi din viata mea. de ce am ajuns sa ranesc atat de usor oameni mult mai buni si mai frumosi ca mine? cum sa fac transformarea reversibila?