Ganz Paris Traumt Von Der Liebe

am auzit despre un cunoscut care a primit o prima de craciun de 10 ori mai mare decat colegii lui pentru ca are alta functie si el a dorit sa o imparta cu colegii. intr-o lume in care fiecare dintre noi acumuleaza, duce acasa. Semanam foarte mult cu niste rozatoare care strangem lucruri de care nu avem nevoie, lucruri pe care se pune praful; suntem un popor de cumparatori. Ciudat? Am lucrat la o agentie de turism, si noi romanii preferam locurile in care se fac cumparaturi nu cele in care se poate vizita, petrecem 2ore pentru un tur al unui oras cu istorie de 3mii ani, insa stam 2zile intregi in mallurile acelorasi orase. Am auzit de oameni care sunt singuri si tristi de craciun, si de oameni carora nici mosh jeril nu ar putea inventa ceva in plus sa le ofere. Am intalnit oameni care nu aveau nimic si erau fericiti si unii care aveau totul si durerea le era servita la micul dejun. am intalnit oameni singuri care stiu ca disperarea ca nimeni nu te aude daca strigi dupa ajutor nu se compara cu nimic altceva. oameni care se iubesc, oameni care s-au iubit, iubiri care au rezistat si unele care s-au sfarsit, desi iubirile nu se sfarsesc raman undeva in eter agatate ca niste bule de sapun intr-o lume perfecta a unui copil care ne hotaraste destinele si se amuza cand sparge cate un balon. oameni care dau din lumina lor in fiecare clipa celorlalti si oameni care nu mai cauta privirea nimanui. oameni care demanda cu indarjire sa aiba viata proprie indiferent de imprejurari si oameni care traiesc pentru altii ascunzandu-se in spatele unor scuze caldute: am copii, am familie. tineretea este o fiara fara mila, arunci cu pietre impotriva unora, a altora, "asa ceva e de neconceput"! " eu n-o sa fac niciodata compromisuri" si te trezesti intr-o zi ca intreaga ta viata e un compromis. si daca nu-i asa poate ca esti un virtuos sau poate nu te-ai maturizat inca. am intalnit oameni frumosi pe unde am fost si mizerii de oameni, dar cei frumosi intotdeauna sunt mai putini, dar si puterea lor este mai mare. si am aflat ca oamenii nu sunt rai pemntru ca sunt ci sunt rai pentru ca pot fi rai, pentru ca, in raport cu alt om isi permit sa fie rai si cruzi, insa aceiasi oameni sunt cu totul altfel in raport cu altii. am intalnit parinti care iubesc neconditionat si parinti carora trebuie sa le castigi iubirea la orice pas, si n-o sa fii niciodata indeajuns de bun pentru ei, poate pentru ca nu au curajul sa fie destul de critici cu ei insisi. am intalnit prieteni si am intalnit oameni care lasa urme adanci in orice suflet, dar cicatricile nu sunt rani, sunt doar niste semne. Si pentru ca e Craciunul, si toti devenim umani si ne facem omogeni le multumesc tuturor celor care au trecut prin viata mea voit sau fara intentie. Si, in special multumesc ca mi-a fost dat sa intalnesc oameni atat de frumosi, cu mult mai frumosi ca mine: Nil, un om in fata caruia sa-ti scoti palaria, in gura caruia cuvintele au inteles primar de parka atunci le-ai auzi pentru prima data, Dragan - un om care m-a introdus intr-o alta lume, o lume plina de lumina si de rasete, Maria - ca m-a invatat ca nimic nu este destul de grav ca sa te indeparteze de un alt om si ca nici o durere nu e prea grea pentru tine, Costel - ca mereu este acolo desi nu este nicicand deacord cu deciziile mele, Dana - ca ma face sa rad chiar si cand imi curg lacrimi de tristete, parintilor mei care nu mi-au dat niciodata nimic fara sa merit si care au avut incredere in mine si cand ma taram ca o sa ma descurc singura, lui Odo - a carei poveste este magica si care acum infloreste mai mult ca niciodata si-mi da speranta ca IUBIRILE exista, Roxanei pentru ca iubirea ei revolta, Dianei pentru ca este puternica, lui Iustin pentru ca stie exact cum sa desparta lucrurile importante de cele fara importanta, bunicii mele Nina, a carei iubire infinita ti-este oferita la fiecare pas si pe care m-am putut baza intotdeauna.

un om

zilele trecute am intalit un om care nu si-a pus sufletul pe tava, nu a spus mai nimic despre el - si eu am fost uimita, eu care nu am secrete nici macar fata de mine, uimita ca nu are acea incrancenare a celor pe care viata i-a schingiuit nici disperare, nici cinismul celor care au pierdut batalie cu batalie. E ca si cum ai vedea un fluture care a scapat din plasa, nu a ramas nici o urma pe aripile sale, ca un cantec care urca si coboara si ori de cate ori il asculti el vibreaza la fel de tare intr-un delir perfect. cei mai frumosi oameni pe care-i intalnim sunt cei in care te regasesti(imi place sa beau cafea cu diana, rox, ioana la job), sau cei total diferiti la care daca te gandesti iti infloreste un zambet. Am intalnit un om pe care viata nu-l va ingenunkia niciodata, dar nu pentru ca e un invingator, nici pentru ca urmareste sa ajunga undeva ci pentru ca traieste in fiecare clipa in lumina si harul unui sfant, un om care-a mai trait de mult undeva, un om de care nu poti sa te legi si nu poti sa scapi, a carui stralucire e abia sesizabila, ca nu cumva sa te doara.un om sau cristina e totuna.

Replica Dianei

Da, nu, poate. Nu am nevoie de trei incercari ca sa ghicesc care e cel mai des intalnit raspuns.Mda, intr adevar : poate. Verticalitate?Asumare? Da de unde! Zona de confort e bineinteles pe undeva la mijloc, riscurile sunt minime iar distanta pana la cele doua extreme este egala. In limbajul de turma are si un nume :siguranta ; are chiar si sinonim: diplomatie. In opozitie se contureaza parerea individuala: dom’le e o eroare, trezeste te ! Se numeste gri!
Te ai intrebat vreodata ce culoare are viata ta? Imagineza ti ca peste cinci minute iti vei da obstescul, sau dupacaz obscurul sfarsit iar culoarea vietii tale iti decide drumul mai departe.
Ti a inflorit un zambet pe fata si articulezi hotarat : rosie? Esti norocosul care a dormit linistit in fiecare noapte cu nerabdarea de a incepe o noua zi? stii ca alta la fel nu exista, ca ai fost binecuvantat cu darul de a o modela dupa bunul plac, de a colora zilele celor care ti ies in cale? Ai trait cu pasiune fiecare moment , fara a regreta trecerea lui pentru ca nu a fost pierdut, pentru ca l ai trait intens iar ceilalti pot depune marturie?
Nu e necesar sa exprimi in cuvinte, transpiri prin toti porii raspunsul galben? Iti traiesti viata cu seninatatea celui care intelege sensul real al valorii, care isi asuma individualitatea si o accepta pe a celorlalti? Stii ca faptele sunt ganduri intensificate pana la materializare, ai descoperit punctul de pornire, sensul, cheia si te intrebi adesea de ce simplu a cazut in derizoriu iar complicat e un must-have?.Esti ceea ce gandesti.Mai simplu de atat ar deveni complicat.
Nu te ai gandit pana acum? Nu a fost niciodata o prioritate si nu intelegi de ce trecerea nu se face pe baza unui inventar? Esti pus in dificultate intrucat tu te ai uitat in jur, ti ai insusit comportamentele majoritatii fara sa ti pui intrebari “inutile” si ai invatat de la cei “puternici “ ca viata e sinonima cu acumularea? Ei bine, viata e o suma a momentelor traite de tine, incearca sa le aduni si vezi ce culoare transpune.Aduna proiectele la care ai muncit pana noaptea tarziu in speranta ca iti vor aduce recunoastere din partea furnizorilor de putere, cu BMW ul pe care l conduci dar nu ti apartine pentru ca mai ai nevoie de 10ani ca sa l poti plati, mai adauga numarul de cuceriri egal acum cu cel al sefului de clan ( obiectivul e atins in sfarsit ) si toate ironiile si rautile improscate in jurul tau intrucat “regula” zice ca ironia este o alta fateta a inteligentei iar inteligenta inseamna pasaport pentru board ul onorific al turmei.
Viata e o combinatie de zambete ingaduitoare aruncate in directia ta de idolii tai de carton atunci cand pareai sa ai stofa de stapan, cu zambete dispretuitoare pe care le primeai spasit in momentele in care ingredientele de sclav te scoteau in evidenta? Esti o combinatie de alb cu negru, esti cat se poate de gri. Judeca singur macar acum si raspunde : ce culoare are viata ta ?. Viata ta nu are culoare, viata ta este o combinatie de non-culori…
Repeta rationamentulsi imagineaza ti finalul nu peste cinci minute, ci peste cincizeci de ani. Primul gand e ca o sa termini de platit masina si va fi intr un final a ta, nu? In momentele astea mi se intareste convingerea ca Pamantul e suprapopulat. Si mult prea gri.

cei altfel

Nu pot fi de acord cu presiunile exercitate de societate asupra acelora care sunt altfel, care ies din tipar. Nu pot intelege frica, ura, chiar violenta cu care vrem sa-i introducem pe toti in acelasi sablon. Nu vreau sa cred ca diferentele sunt rebuturile societatii, ca oamenii grasi sunt priviti ca niste victime, ca niste handicapati, care nu mai au o viata, care nu mai pot trai, care nu au drept la fericire, la cariera la familie. Pot in schimb sa manance nu-i asa? Am citit un studiu socant efectuat pe oameni care au fost obezi si care au slabit. Intrebarea era ce ati prefera: sa fiti grasi la loc sau orbi? Peste 80% au ales sa fie orbi. De ce? Pentru ca daca esti orb esti compatimit, daca esti gras esti dispretuit. Dispretul se invata in cei 7ani de-acasa, invatam sa fim rai, dispretuitori, intoleranti. Copiii nu stiu ca e aiurea sa fii gras pana ce fetitele nu vad ca mamele lor isi urasc corpul odios pentru ca s-au ingrasat, pana ce adolescente fiind isi chinuie si-si tortureaza corpul pentru ca anorexia este o moda, pentru ca oamenii slabi sunt cei care au succes, cei care realizeaza casatorii fericite, cei care au vointa si-s puternici. Nu ca placintele alea grase, nu-i asa? Presiuni asupra oamenilor singuri. De la 16 ani n-am fost singura o saptamana adunat, pentru ca am ales sa fiu tot timpul cu cineva, pentru ca, mi-e greu sa fiu singura. Dar e o optiune, ca si optiunea unora de a fi singuri. Nu trebuie sa fii retardat, nici hidos, nici plin de defecte ca sa fii singur. Nici cele mai bune dintre noi au un barbat minunat, pentru ca iubirile nu sunt note puse pe merit. Deci de ce, de unde privim cu compatimire femeile singure intr-o epoca in care o femeie poate avea o viata, o cariera, un grup de prieteni, un copil singura? Cati spunem prietena mea care-i un om minunat, prietenul meu care-i cel mai bun la suflet, care e plin de idei, de viata...Daca pentru o zi am renunta la sabloane, poate am avea privilegiul sa vedem, sa fim vazuti, sa fim noi fara sa fim ceilalti.

sunt femeie si vreau pantofi

cele mai bune afaceri pe care le fac, cele pentru care ma autofelicit si-s invidiata de prietene sunt cele in care reusesc sa cumpar la reducere de pret obiecte total nefolositoare dar care-mi trebuie cu disperare. As vrea sa fiu boema, sa sufar mancand pate cu paine ca sa-mi cumpar carti, filme, statui, tablouri, sa-mi platesc cateva ore sa-mi imbunatatesc cunostintele in domenii perfect nepractice , dar nu. Eu imi cumpar pantofi, haine, clame, obiecte colorate si sclipicioase. Femeile si ciorile se duc la aceeasi scoala de stiinte estetice.
Revenind la pantofi, cei de calitate sunt cei care nu te dezamgesc, care te salveaza din situatii grele, mai sunt cei de la care nu te astepti si ai o surpriza placuta, pantofi care merg alaturi de tine si-ti preiau din greutatile vietii. Pantofii si prietenii sunt singurii care se sustrag legii:cu cat trece timpul cu atat creste entropia.E valabil in orice, la lucruri pe care le pui in ordine si-n timp au un scop din a crea dezordinea, la praful care se aseaza pe mobile, pe sentimente, pe relatii, pe iubiri. Prietenii sunt singurii care se sustrag, poate datorita faptului ca implicarea nu este totala, iubirea este neconditionata dar intotdeauna oferita cu masura, prietenii nu au asteptari, nu pot fi dezamagiti, te iau asa cum esti, te accepta, te cunosc, te sustin, sunt cei care peste ani cresc odata cu tine sunt acolo. Cand eram tanara credeam in iubiri, visam la iubiri pentru care sa traiesti, traiam iubiri pentru care sa mori. Maturizandu-ma am renuntat la acest lux, am aflat ca nu ma pot sustrage legilor din fizica, am invatat sa play safe. Am invatat ca sunt Iubiri si iubiri, ca pana la urma a-ti cumpara o pereche de pantofi e un surogat bun pentru o dezamagire in dragoste, pentru a-ti recastiga increderea pierduta, pentru a te valida in ochii tai. Am invatat ca oricat de trainici ar fi, oricat de multe sacrificii ai face pentru ei, pantofii au totusi termen de valabilitate si trebuiesc aruncati. Daca iubirile ar avea scris: EXPIRA la data....

despre leaderi

Cred in leaderi. In puterea lor de a ne salva, de a ne conduce, de a ne motiva. In puterea lor de a inspira si de a ne face sa-i urmam, sa credem. Imi este dor sa gasesc un om in care sa cred, un om care, mai bun decat mine sa-i recunosc superioritatea, un om langa care sa pot sa cresc. Intalnim oameni in diverse pozitii, dar leaderi nu. Cred ca oriunde te-ai afla ai o responsabilitate sociala, cu atat mai mult cu cat ai o anumita pozitie, se asteapta o anumita prestanta de la tine. Mi-e dor de eleganta aristocratica a unui lider care vorbeste putin, abia daca surade, dar care vede dincolo de orizontul lumii tale. Mi-e dor de lideri charismatici, care si-au cultivat charisma sau s-au nascut cu ea. Mi-e dor de oameni vii, oameni care viseaza, oameni care vor, care actioneaza, care iau decizii si si le asuma, oameni in care sa cred.

gri

În acel an maşinile nu au avut alta culoare decât gri. A fost un an greu pentru fiecare din noi. Unii am crescut, alţii am învǎţat sǎ pictǎm, sǎ creştem peşti vorbǎreţi. Eu una m-am îndragostit. Deşi nu s-ar crede, impactul a fost colosal. S-au pus semafoare în tot oraşul ca toţi bǎrbaţii mei sǎ nu se rǎtǎceascǎ în drum spre casǎ. Amintirile mi-au devenit zâmbete, fiica mea s-a numit pe rând: nanuk, ana, ivana, nina sau poate era bǎiat: adam, tudor, vlad. Am condus o maşinǎ de epocǎ, întotdeauna cu mǎnuşi pe mâini. A fost anul în care edith piaf a rǎsunat prin toate boxele. Când am uitat acea limbǎ. Când am uitat cǎ pe soţul meu îl cheama amos.
Jur cǎ din dragoste m-am mǎritat. În fiecare zi primesc câte o floare. E o aventurǎ sǎ gǎseşti flori acum când trandafirii au eclozat în spini.
E anul in care, pe rand am schimbat joburi, am construit case, am aruncat culorile la canal, am pictat orasul in toate nuantele de gri. Anul in care cadourile au fost scumpe, in care am primit stele in dar, anul in care am renuntat la sandalele artizanale si am incaltat pantofii rosii cu toc, anul in care in fiecare dimineata ne-am fardat, ne-am pus bijuterii, ne-am ascuns disperarea in zambete rotunde, urletul in taceri perfecte, dorul care ne skingiuia in momente domestice. Anul in care fiecare pas era mai departe, anul in care barbatul meu nu mi-a dat drumul la mana ca nu cumva sa alunec sis a ma lovesc de tine. Cand griul a fost culoarea anului – toate casele de moda il folosesc, trandurile, pixurile au pasta gri, rasetele, plansetele, visele totuna. Anul in care, infasurata in saluri din Casmir gri am mers doar inainte fugind de inapoi. Am uitat sǎ precizez cǎ la ştiri au anunţat cǎ fluturii s-au sinucis fǎrǎ sǎ lase o explicaţie. Si griul plin de speranta ne-a facut din nou sa zambim asa cum ne-au invatat la cursurile de dezvoltare personala la intervale calculate cu gija, reprimandu-ne ganduri care ne fac rau, prin folosirea frazelor motivataore in ambalaj intr-un amestec egal de alb si negru.